Home » D:News » Ce se întâmplă cu copiii care au televizor în camera lor?

Ce se întâmplă cu copiii care au televizor în camera lor?

Publicat: 08.03.2014
Prezenţa unui televizor în camera copilului îl poate predispune pe acesta la îngrăşare, chiar şi în cazul în care copilul nu se uită foarte mult la televizor, avertizează specialiştii.

Copiii cu vârsta de 10-14 ani care au televizor în dormitor au un indice de masă corporală (IMC) mai mare decât al celor de aceeaşi vârstă care nu au propriul televizor în cameră, arată cercetătorii americani de la Dartmouth College, autori ai unui articol apărut recent în jurnalul JAMA Pediatrics.

Datele au fost obţinute în urma unui sondaj telefonic realizat în 2003, cu participarea a 6.522 de fete şi băieţi din SUA, care au fost întrebaţi dacă au un televizor în camera lor. S-a constatat că 3 din 5 copii intervievaţi aveau televizor în dormitor. 

Greutatea şi IMC ale copiilor au fost verificate la 2 ani şi la 4 ani după sondaj, constatându-se că acei copii care aveau televizor în cameră cântăreau mai mult decât cei care nu aveau televizor (cu 0,4 kg, în medie) şi aveau un IMC mai mare, care continua să crească în timp.

Interesant este că sporul de greutate nu era proporţional cu timpul petrecut de copil în faţa televizorului.

Cercetătorii cred că perturbarea somnului, cauzată de televizor, ar putea fi de vină pentru creşterea în greutate sau ar putea fi vorba despre faptul că respectivii copii sunt mai expuşi la reclame la alimente, destinate special copiilor.

Autorii au făcut un apel pentru  investigarea de către oamenii de ştiinţă şi a altor tipuri de dispozitive media electronice, precum tabletele sau laptop-urile, care au început să fie preferate de copii televizoarelor şi care ar putea avea şi ele efecte nocive asupra sănătăţii. 

Sursa: Mail Online / Foto: Hepta

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă

Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei

Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?

Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani

S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!

Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman

Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?

O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată

O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului

O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni

Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni

Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale

Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor

Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin

Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană

Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?

Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer

Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”